luni, decembrie 27, 2021
Acasă Actualitate Kaufland, Lidl, Penny, Selgros și Metro, chemați la discuții de către ANPC

Kaufland, Lidl, Penny, Selgros și Metro, chemați la discuții de către ANPC

Ca urmare a verificărilor întreprinse de comisarii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), în marile lanțuri de magazine, din ultima perioadă, și a neregulilor majore constatate, cu acest prilej, președintele Autorității, Mihai Culeafă, a decis să aibă o serie de întâlniri cu reprezentanții de top ai acestora.

Astfel, pe 7 decembrie 2021, au răspuns pozitiv invitației, participând la dialog, la sediul ANPC, reprezentanții marilor retaileri cu acționariat german – Kaufland, Lidl, Penny, Selgros și Metro. Discuția a avut ca temă principală calitatea produselor și consumatorul roman, fiind dezbătute, de asemenea, și subiecte legate de promoții și modul în care sunt ele derulate, de curățenia în magazine sau raportul comercial dintre marile lanțuri de desfacere cu amănuntul și consumator.

În cadrul discuției, președintele Mihai Culeafă a subliniat faptul că proiectul său de suflet este acela de a vedea cât mai multe produse românești autentice și de calitate pe mesele românilor și, implicit, pe rafturile marilor magazine, exprimându-și speranța că acest subiect va găsi, cât mai curând, rezonanță în politica de dezvoltare a comercianților din România.

Ca o concluzie a întâlnirii, președintele ANPC le-a solicitat marilor retaileri prezenți la discuție să găsească, în cel mai scurt timp, soluții concrete de remediere a situațiilor constatate la verificările din ultima vreme, în scopul creșterii calității vieții românilor, propunându-le continuarea dialogului, periodic, în beneficiul consumatorilor.

”Putem fi parteneri cu operatorii economici doar dacă respectă consumatorul altfel, manifestăm toleranță zero pentru abaterile de la lege pe care le constatăm. Am afirmat de multe ori acest lucru și ne vom asigura că se întâmplă, menținând un nivel constant al controalelor, așa cum i-am obișnuit pe cetățeni, în ultima vreme. Scopul nostru este ca drepturile consumatorilor să fie respectate așa cum prevede legea nu doar la noi, ci în toate țările Uniunii Europene”, a declarat Mihai Culeafă, președintele ANPC, la finalul întâlnirii.

Articole asemanatoare

COVID-19: Italia va administra doza booster la 4 luni

Începând cu 10 ianuarie, Italia va începe să administreze doza booster a vaccinului anti-COVID-19 la patru luni după încheierea schemei de vaccinare...

VIDEO: Adevărul crunt despre toți românii – „Suntem săraci. De ce să fim și răi?”

Robi, polițistul din Las Fierbinți a ținut un monolog care a devenit viral în numai câteva ore. Ce înseamnă...

Revelion în parcul IOR din sectorul 3 al Capitalei: Carla’s Dreams, Puya și Manuel Riva vor urca pe scenă

Revelion în parcul IOR din sectorul 3 al Capitalei: Carla’s Dreams, Puya și Manuel Riva vor urca pe scenă.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Cele mai vizualizate articole

O femeie a furat 600.000 de dolari de la soțul ei și a încercat să-l convingă că are Alzheimer

O femeie a furat 600.000 de dolari de la soțul ei timp de 20 de ani. Aceasta a încercat să ascundă furtul, convingându-l pe...

Directorul Spitalului Orășenesc Balș, către cadrele medicale: „Vă îmbolnăviți de COVID-19 de proaste ce sunteți!”

Directorul Spitalului Orășenesc Balș, către cadrele medicale: "Vă îmbolnăviți de COVID-19 de proaste ce sunteți!". Așa se pare că se comportă un "director" în...

Bali și-a redeschis turismul, dar aproape nimeni nu o mai alege ca destinație

Destinațiile din întreaga lume s-au confruntat cu reduceri semnificative de turiști pe fondul pandemiei de coronavirus. Însă Bali, insula indoneziană mult iubită...

Cercetătorii japonezi creează un „vaccin” împotriva îmbătrânirii

Cum ar fi dacă ai putea trăi pentru totdeauna? Este o întrebare la care s-au gândit mult timp miliardarii din Silicon Valley,...

Comentarii recente

%d blogeri au apreciat: